Finlanda a devenit o țară de tranzit importantă pentru turiștii ruși. Parcarea din Helsinki a ajuns să fie umplută de mașini de lux înmatriculate în Rusia.
Finlanda a devenit o importantă țară de tranzit pentru turiștii ruși care călătoresc în Europa, astfel că modele Porsche, Bentley și alte mărci de lux, înmatriculate în Rusia, umplu parcarea aeroportului din Helsinki, de unde turiștii își continuă traseul, conform Adevărul.
O privire rapidă în parcarea aeroportului din Helsinki arată zeci sau chiar sute de mașini de lux cu numere de înmatriculare rusești. Printre ele se numără noul Mercedes-Benz Clasa S și un Porsche 911 Turbo S. De asemenea, se pot observa și alte modele de Mercedes, Land Rover sau Audi.
Uniunea Europeană și-a închis spațiul aerian pentru avioanele rusești după ce Moscova a invadat Ucraina. Acest lucru i-a determinat pe rușii care vor să călătorească în Europa să traverseze frontiera cu mașina. Dacă sunt dispuși să facă un ocol, pot să zboare cu companii aeriene non-occidentale.
De când Moscova a ridicat restricțiile COVID-19 referitoare la călătorii, numărul turiștilor ruși a crescut. Pe de altă parte, asta vine cu o nemulțumire tot mai mare în Europa în legătură cu venirea lor, din cauza războiului din Ucraina.
Într-un interviu acordat către AFP, ministrul de externe Pekka Haavisto a spus că Finlanda a devenit o „țară de tranzit” pentru turiștii ruși. Acesta a mai adăugat că există „mulți turiști ruși pe aeroportul din Helsinki în acest moment”.
Finlanda a anunțat săptămâna trecută că va limita vizele turistice pentru ruși începând cu 1 septembrie. Acest demers are loc din cauza nemulțumirii tot mai mari în legătură cu turismul rus în plin război în Ucraina. Cu toate acestea, rușii continuă să intre în Finlanda cu vize Schengen emise de alte țări.
Conform poliției de frontieră finlandeze, aproape două treimi dintre ruși traversează frontiera estică a Finlandei folosind o viză Schengen emisă de o altă țară.